Nuca Nucului (mioritica)

Cu coasa pe umar si cu caciula pe-o ureche, venea obosit spre casa. Când trecu pe sub nucul batrân (nucul acela, de lânga Putu’ Butii Paunului), îi cazu o nuca-n cap. "Ia uite!...". O lua si-o puse-n buzunarul din dreapta de la camasa. Odata ajuns acasa, abia ce pasi în batatura ca-l si trimise pe Prâslea s-aduca caii de pe lunca. Apoi, puse coasa la locul ei, îsi dete caciula jos si se aseza la masa. Nuca cazu în farfurie. "Ia uite!...". Lua nuca si-o puse pe-o policioara, dar nuca se rostogoli si cazu. Se apleca greoi, lua nuca si-o puse pe masa, dar nuca se rostogoli si cazu. Atunci lua un ciocan si vru s-o sparga, dar nuca frânse coada ciocanului. "Ia uite...", zise taranul obosit. Acum nu mai avea ciocan. A doua zi de cu zori, se duse la fierar, ca sa-i bata coasa. Lua si nuca, ca sa i-o arate fierarului. "Ia uite !! " Fierarul privi absent si fara prea mult interes, apoi lua nuca si-o puse-n târna cu carbuni. A treia zi, când fierarul arunca carbunii în cuptor, jarul trosni si nuca cazu pe pamânt. Fierarul, un tigan, (a lu’ Batog) se apleca, apuca nuca si se fripse. "Tii, afurisenia ma-tii!!" În aceeasi clipa, instinctiv, îi dadu drumul, si nuca cazu iar. Indignat, tiganul dadu cu piciorul în nuca, nervos, si aceasta zbura în peretele din chirpici unde si ramase întepenita. "De..., ca nuca-n perete..." zise tiganul cu naduf. A patra zi taranul merse iar la fierar, sa-si bata coasa (caci în continuare nu avea ciocan) si zari nuca tot în perete. "Ho, ho!... ba Batoage, cât esti tu de mester ferar si nu poti sa spargi o nuca?!..." tiganul atunci îsi dadu caciula mai pe ceafa, scuipa în palme, apoi le batu între ele de vreo doua-trei ori si apuca cel mai mare ciocan de fierar faurit vreodata. Lovi de doua ori în nuca, dar ea tot nu se crapa, ba se întepeni si mai abitir. Vazând taranul cât de aprig e fierarul satului, lua si el un ciocan mare (dar mai mic ca cel al fierarului, se întelege) si amândoi începra sa sparga peretele din chirpici din jurul nucii nucului. Erau asa de indignati si de hotarâti, si ambii loveau cu o furie oarba. Când au scos nuca, nici n-au vazut ca fieraria nu mai era (ramasesera doar cuptorul, foalele si nicovala, si cele doua ciocane). tiganul tinea nuca-n mâna, taranul privea la el, si smucind usor din cap înspre ce-a mai ramas din fierarie, si zise sec: "...ia uite...!!". Atunci fierarul arunca nuca-ntre darâmaturi. Apoi taranul merse la cosit, iar tiganul pleca de-si facu alta fierarie.

Dupa ani de zile, ploile si gerul si vântul facura din darâmaturile fierariei o movila. Pe ea crescu un nuc mare si frumos; era batrân, si acum avea povestea lui, pe care bunicii o spuneau nepotilor: "ala e nucu’de la feraria lu’ Batog tâganu’...".