Despre necesitatea serviciului militar obligatoriu

 

Cât pe ce sa ma izbesc cu capul de geamul proaspat spalat al usii, daca nu dadeam cu ochii de afisul scris pe hârtie galbena de formular cu un marker negru:

Despre necesitatea serviciului militar obligatoriu

Dizertatie de Melepat C. Vercingetorix
în cadrul Adunarii Supreme a
Asociatiei de Locatari
"Flamura Patriei"
Bloc 19, Strada Pandurului
orele 18::30

Fiind un locatar asiduu al blocului respectiv, am recitit afisul si pe îndata m-am înflacarat la auzul vestii ca în chiar blocul nostru exista atâtia oameni curajosi si demni, gata cu arma în mâna sa-si dea viata pentru patria noastra atât pe timp de razboi cât si mai ales pe timp de pace. Însa înflacararea mea era însotita în acelasi timp de un oarecare sentiment de frustrare datorata faptului ca trebuise sa aflu de adunare din afis. Oare sentimentele mele patriotice nu erau îndeajuns de bine cunoscute? Sau fusesem uitat pur si simplu pentru ca nu eram destul de important? Nu, nu se punea problema sa nu fiu destul de important. Colaborator la gazeta, ce mama dracului! Exceget si analist binecunoscut în cartier, stimat si respectat de colocatari tocmai pentru adevaratele sentimente de patriotism care ma mâna cu atâta putere. De exemplu pe 1 Decembrie, cine s-a înflacarat cel mai tare din bloc, de era sa ia foc tot blocul? Ca sa nu mai dau alte exemple numeroase si cel putin le fel de semnificative...

La 18::30 eram postat cu toata fiinta mea de intelecual în sala de sedinte a Asociatiei de Locatari "Flamura Patriei", înfiintata în casa domnului Vercingetorix (un nume cam prea galic pentru gustul meu de popor neolatin). La 18:45 începu si sedinta, lucru care m-a destins, pentru ca domnul Aikimo Hiroshi Mélékés, presedintele Asociatiei a tinut sa sublinieze ca prezenta mea nu este numai dorita ci chiar indispensabila pentru buna desfasurare a sedintei. Multumindu-i domnului Mélékés (un adevarat pui de dac în cuget si simtiri în pofida numelui cam exotic), am tinut sa le atrag atentia celor prezenti la sedinta ca problemele discutate aici nu sunt o bataie de joc a navalitorilor, ele sunt chestiuni arzatoare si de mare importanta, iar acest for pe drept cuvânt numit "Flamura Patriei" are un rol deloc trivial în societatea civica româneasca.

La 19:05 începu si discursul lui Melepat Vercingetorix, acest mare român si vecin, alaturi de care am onoarea sa locuiesc:

"Domnilor,
Români,

În ultimul timp mi-a fost adusa la cunostinta nelinistitoarea intentie a celor ce ne conduc în prapastia fara fund a genunii la capat de tranzitie în tara noastra saraca, au jefuit-o si au lasat-o fara nimic pe ei pe sarmanii pensionari care n-au ce mânca, sa nu mai vorbesc de o viata decenta. Intentia de-a renunta la una din institutuiile în care toti oamenii îsi pun ultima speranta ca va rezista cotropirilor dusmane, atât de pregnante paradoxal, la sfârsit de mileniu. Intentia de a se renunta la serviciul militar obligatoriu, în favoarea serviciului militar neobligatoriu. Adica, cine vrea sa faca armata, sa se expuna vrasmasiei inamicilor, a gloantelor de tot felul, tancurilor si avioanelor inamice, si cine vrea sa nu faca armata, sa stea acasa."

Cum le mai spunea domnul Melepat, ca marii lui înaintasi Cuza, Mihai Viteazul si Avram Iancu, de te ungea într-adevar la inima. Discursul sau continua demascator:

"Aceasta clica de spioni si marionete ale Vestului sunt pe cale sa distruga ultimul bastion al suveranitatii statale românesti. Cu totii am facut armata si stim sa tinem o arma-n mâna, si cu totii stim ca armata te face om, ca armata este acolo unde intra un derbedeu si iese un barbat. Aceasta institutie a curajului si demnitatii sta sa fie distrusa de clica de tradatori care s-a asezat la putere prin minciuna si tradare nationala. Asociatia noastra "flamura Patriei" are dreptul si datoria sa afle ce se întâmpla cu fii blocului si ai natiunii care sunt lasati la vatra înainte de-a apuca arma în mâna si-a face un juramânt sub flamurile tricolore. De asemenea, ce fel de egalitate si democratie prost înteleasa e asta, în care fii nostri n-au cu totii sansa sa puna piept navalirilor dusmane, asa cum îi sade bine oricarui român adevarat la 20 de ani."

Apoi, nevasta domnului Vercingetorix ne dadu pe toti doispe afara, pentru ca începea Marielena. Dar lucrurile nu aveau cum sa se sfârseasca aici. Cântând "Noi suntem români" din mii de piepturi, grupul nostru se îndrepta barbateste spre cârciuma lui Pandele unde vreo cinspe soldati încalziti de la o încaierare cu niste grevisti ni se alaturara, dar pe alt cântec, cu peronul garii si cu liberarea. Era limpede ca, desi purtând glorioasele însemne ale armatei românesti, soldatii se comportau ca niste porci, fiind beti manga, într-un mod cu totul nedemn pentru culorile drapelului nostru.

La sfârsit, domnul Quentin Al Habbar, tacut pâna atunci îsi dezlantui uraganul oratoric asupra celor ce murdareau uniforma. Sustinut de domnul Mélékés, de domnul Vercingetorix si de noi toti ceilalti, Quentin le trase o mama de bataie tradatorilor, dupa care adunarea noastra pleca scârbita la o alta cârciuma, al carui nume de-o rezonanta istorica nu mi-l mai amintesc.