Ala nic de la Paris

Si care va sã zicã stãteam eu pe întunerec, cum zicea sãraca Lelea Mãruta, aia de ajunsese sã vorbeascã cu becu' si-i povestea (becului) cum n-o mai trecut fii-su pe la ea si cum doctoru' n-o venit sã vaccineze scroafa si i-o murit în cotet, Dumnezeu s-o ierte (si pe scroafã si pe Lelea Mãruta!) si s-o hodineascã în pace, cã tare s-o mai chinuit si pe multi o spãriat care trecea pân fata casei sara si o vedea pân geam cum stãtea suitã pã masã si povestea cu becu'. Stãteam eu pã întunerec si îmi trãgeam mucii care mã nãpãdiserã asa de vo sãptãmânã, de când m-o pus necuratu' sã merg pã vale în sus, peste Dealu' Tâganilor sã vãz de nu gãsesc ceva ciuperci, da' nici n-am gãst si m-o prins si vremea tare aproape de pãdure. Pân' am vent acas', toatã m-o udat, pân' la pchiele…Când am ajuns acas' dârdâiam din câte si i-am dat io cu leacuri, da' n-o tinut. Orisicât, stãteam eu pã întunerec si stau si zâc, da' oare al lu' Voina ce-o mai hi fãcând? Azi-mâne-auzi de unu' cã sã-nsoarã si-si ia nevastã din alt sat si apuci sã te miri si sã te òinunezi. Da' boreasã de la Paris, de unde-i iel acuma, tot nu putea sã-ti ia ãl òic , cã auzâsem cã nu-i plac muierile de nici un fel. Da' nu stiu dacã era numa' vorbe, dacã zicea numa' lumea asa…

Orisicât, vorbea mergea cã ficioru' lu' Popa sã fute-n cur cu alde a lu' Buretele, care sã stia de toti ce face. Io nu m-am interesat niciodatã ce precis fãcea ãl nic a lu' Popa, cã era de treabã si la locu' lui asa…

Când îi ziceai bã, fã aia, fãcea, de-ti era mai mare dragu'. Era si arãtos asa, avea o cãutãturã cumva de þi se pãrea cã te despuie cu ochii. Mumã-sa, preoteasa, l-o vrut tare si povestea cã s-o rugat la Preacurata sã-i dea ficior si i-o dat, da' i-o dat târziu, era bãtrânã deja preoteasa când l-o fãcut. Tare s-o bucurat si Popa cã are ficior si îl si vedea ajutând la slujbe, da' ãl nic avea cap de altele si o plecat sã învete scoalã la Paris. Ãilalti de pân sat ziceau cã s-o dus la futut, cã zâceau cã acolo-i buricu' relelor si toti sã destrãbãleazã pân pãrtile alea. Mai auzisem io cã n-avea de nici unele, nici unde sã stea, nici ce sã bage-n gurã, si ãsta toatã viata o fost un dezmâncat, de era umflat ca cu pompa înainte sã plece. Da' nu stiu ce-o avut, cã chiar înainte sã plece, o stat în casã o lunã si s-o desumflat. Da, era gras-gras înainte de asta, ãl nic. Io nu cred cã era chiar asa, acolo unde stãtea el acum, auzisem din alte pãrti cã-i cuminte si-si vede de treabã. Io am cunoscut-o pe Georgiana, fata lu' Mitrofan, cu care o umblat la scoalã si care (zice ea) o fost drãguta lui într-o vreme. Georgiana asta era o fatã tare cuminte, da' câteodatã o apuca asa dintr-o datã sã vorbeascã tot felul. Povestea si ce nu-ti trecea pân cap si nu visai s-auzi. Ia mi-o povestit cum Sile (unu' care îl vorbea ãl mai mult de rãu pã al lu' Popa) vorbea cu Roxana a lu' Dumitru si bou' n-o vrut s-o ducã cu el la nunta verisoarã-sii, cã-i iera rusine cu ia.

Si o vorbit (bou') cu Despina a lu' Nica (de care Georgiana zice ca nu mai ie de gãsit nicãirea). Oricum, Despina lu' Nica era o zvãpãiatã dintr-alea de fãcea furori pã la bãieti.

Si Sile o vorbit cu ia sã meargã cu el la nuntã, cã-i iera rusine cu a lui! Si aia s-o dus cu el, da' l-o futut la cap toatã noaptea, de l-o fãcut de râsu' lumii, si bine i-o fãcut! Dup'aia, Roxana l-o lãsat pe Sile în pizda mã-sii, cã era un bou! No, acuma pã mine nu mã interesa prea tare ce-o fãcut Despina lu' Nica, sau Sile, da' asa era Georgiana. Acu' e mãritatã si la casa ei si si-o gãsit bãrbat bun da' cam bolnav de somn. Asta merge la serviciu si vine-acas' de amniaz si iel tot între perne.

Si sã rãsteste la ea când îl trezeste, de nu mai stie fata când sã vorghiascã cu el si când nu. Da' altfel avea casã bunã, si el aducea destui bani în casã. Chiar îsi luaserã verighete din Turcia (le cumpãrase patronu' lu' Magda, cumnatã-sa). Dan îl chema! Dan ãsta nu-l putea vedea în ochi pã Voina. Îi tot povestea Georgiana cum era când umblau la scoalã iei doi, da' când pomenea numele lu' ãl nic, parcã intra dracii în bãrba-su! Nu's ce-avea!

Asa stãtea treaba, unii îl plãcea si altii nu. Io n-aveam rãbdare sã-i ascult pe toti care vroia sã vorbeascã de el, cã asa e în sat, când unu-i mai cu mot, altii vor si ei sã fie si nu pot si atunci vorbesc de ãla cu mot si-ncearcã sã i-l taie. Nu era rãu intentionat, era si el bãiat de treabã, da' se lua dupã ãilalti când venea vorba de Voina. Georgiana nu rãzbea cu el, si-l lãsa în pace. Nu stiu dacã era bine sau era rãu da' nu-i treaba mea sã mã bag în casa omului. Voina sã prinsese cã bãiatului nu-i plãcea de el si nu-i mai scria lu' Georgiana. Da' asta afla despre el de la Preoteasã, cu care vorbea vrute si nevrute la telefon. Îi zicea ce prãjituri mai face soacrã-sa, a învãtat-o sã facã prãjiturã inteligentã, care se despãrtea singurã în aluat si în cremã, îi mai ducea haine de vânzare de la cooperativã si în general avea grijã sã stie toate helea. Bãgãcioasã, asta micã…

Cel mai bine sã avea la serviciu cu una Ana, care era mai mare ca ea cu vo doi ani, da era mai asezatã chiar dacã nu era mãritatã. Parcã o luase pe Georgiana si-o crescuse, asa sã purta cu ea, de parcã era mumã-sa. Tare sã aveau ãstea douã si bine fãceau, cã la ele la cooperativã era ca o adunãturã de viespi, care mai de care mai iuti. Ana lu' Bâzgã, cã asa-i zicea, era gestionarã si de multe ori îi fãcea parte lu asta micã. Georgiana avea un fel de lipici si o fatã de copchil cuminte si nu-ti venea sã o iei decât cu frumosu'. Era una Robitu la cooperativã, una care putea de-ti muta nasu' din loc si care umbla cu încetinitoru' pe coridoare si pã ulite. Avea picioarele butucãnoase si sã îmbrãca ca o vacã. Era o putoare nationalã…O enerva din câte pe doamna Teselman de la Caserie, care era o doamnã care fusese mãritatã cu un jidan si din când în când avea apucãturi, da' nu sãrea calu' cã era educatã, dar când o vedea pe Robitu', parcã o ijghea damblaua. Într-o zi (si asta tot de la Georgiana o stiu) o venit la cooperativã, a lu' Teselman, sfârsitã toatã, cã o visat toatã noaptea cã s-o bãtut cu Robitu…

Si povestea la fete cu vocea ei subtiricã de fetitã, desi e ditamai doamna: "Misule, sã vedeti cum îi trãgeam cu registrele în cap, de parca - nebunasem, auzi???!!!" Aia, Robitu, de câte ori trebuia sã facã ceva singurã, venea glont la Georgiana si începea sã se mâtâie: "Geooorgiaaaaanaa, nu vrei sã-mi arãti cum sã fac aiiiici?" A ajutat-o fata o datã, de douã ori, da' pânã la urmã se bãga sub masã când o vedea venind.

Si aia o cãuta cu o privire pierdutã prin birouri, da' nu zicea la nimeni pe cine cãuta, ca sã nu se dea de gol. Asa de putoare era, cã toatã lumea s-o spãriat de moarte când o auzit cã tine bãrbat!

Si în plus, umbla vorba cã se tinea si cu Mosu de la caserie, de la colectiv, ãla care avea averi si care îsi mânca de sub unghii toatã ziua, cã i-o dat de lucru. Diamandopol, parcã-i zicea, neam de grec dintr-ãla zgârcit de mai bine sã nu-l vezi în fata ochilor! Mosu avea vo 74 de ani, da' se tinea bine si dupã câtã energie avea, umbla vorba cã futea nu stiu câte numere, da' fetele era rele si zicea cã fute fãrã cãciulã, cã alea costã! Ãsta, Mosu, avea mania afiselor si a lozincilor, si lipea pe pereti afise de genul "Fumatul interzis în aceastã incintã. Pericol de referat!", cã zicea el cã alea de la caserie, inclusiv sefa de birou care venise nouã din oras, o doamnã roscovanã cumsecade, toate vor sã-l încurce si sã-l pãcãleascã. Da' nu era chiar asa…Fetele nu erau rele rele, da' tot nu le plãcea de Mosu si nici de Robitu, cã amândoi duhneau si de putoare si de rãutate. Orisicât, Voina de la Paris n-avea cum sã stie toate lucrurile astea. Una la mânã cã niciodatã nu l-a interesat cine se are cu cine si care se bate cu care, si doi la mânã cã plecase înainte ca satul sã îsi ia avânt. Multi au venit de pân alte pãrti la noi în sat, cu trebi si au rãmas, sau sã caute pe unii si au dat peste altii.