Giluc Sofroneciu Giluc Sofroneciu – diariul unui Poet
de Virgil Sofroneciu

13.XI.1998

Frigul excessiv ma facuse pe mine, tânarul poet si prozator român Giluc Sofroneciu sa tresalt de sfânta bucurie. Între doua tresaltari succesive, îmi suflam în palma, sperând ca bruma formata instantaneu prin înghetul aburului expirat de mine sa-mi protejeze degetele. (Dar, nu expirat în sensul vulgar, ad loqua de “iesit din garantie”, ci în cel mai elevat, con loqua, de “dat afara”.)

Din pacate, nici vorba de-asa ceva, caci, dupa cum spunea un vechi si drag amic al meu, o somitate auctoriala între textualisti, al carui nume îmi scapa: “nu se poate sa-ti simti degetele calde, daca sufletul însusi ti-e rece”. Lucrarea sa , “Însusismul” se afla si acum pe rafturile bibliotecii mele, între Sartre si Socrate. (De unde deduc ca pe acest autor auctorial îl cheama cumva între “Sa...” si “So...”, pe de-o parte, si ca eu posed o biblioteca foarte vasta si bine organizata, ceea ce ma face un ilustru bibliofil pe de alta parte.)

Astfel ca, sar în sus de bucurie si topai, pentru ca stiu acum cu certete ca sufletul mi-e înghetat, iar din aceasta certete s-a nascut un poem, pe care o sa-l scriu îndata ce reusesc sa-mi desclestez mâna de pe calorifer:

“Hotul
de Giluc Sofroneciu
Sus avem inimile! striga preotul albind
În timp ce eu fugeam în noapte, tremurând de ger si frig.
Tremurându-mi sufletul cel înghetat în veci de veci
Si tinând ascunse-n brate odoarele bisericesti (si câteva sute de lei din cutia milei).”

Presupun ca aceasta scurta incluziune în umilele mele versuri de mai sus, v-a convins sa le cititi si pe urmatoarele, din care se desprinde cu o claritate de cristal, concluzia absconsa a poemului:

“Înfricosati-va de Mine, de hotul care fuge-n frig
Caci eu sunt cel Multasteptat, sunt Cel Ce nu Va Mai Veni!”
de Giluc Sofroneciu

Apoteotic, nu? Opera mea.

Dar, sa revenim la frig. La Frigul ca traire, pe care o simt acum, poate mai pregnant ca niciodata, pentru ca eu mi-am deschis inima Frigului. Acela a fost un gest de facto mai mult involuntar: n-am mai platit caldura. Pâna la urma, totul a devenit un examen, un examen al sufletului. La nici doua luni de când n-am mai platit caldura, s-a prezentat la mine un angajat al Regiei, ca sa ma debranseze. Voia 20000 lei ca sa faca treaba cumsecade. I-am raspuns printr-o parafrazare a lui Rilke: “Nt!” si mi-am continuat meditatia. Pe atunci se compunea un alt faimos poem al meu, “Jocul de-a Statul”, poem pe care l-am citit chiar si eu dupa ce l-am scris. Pâna ce domnul angajat îmi umbla la instalatii bombanind, am copt o proza scurta, “Stupul”, pe care înca n-am scris-o. Iar când domnul a plecat la treaba lui am hotarât sa las usa deschisa larg si sa invit RACEALA si FRIGUL înauntru...

Oameni buni, v-am prezentat mai sus o relatare in extenso a trairilor mele din ultimele zile. Când va prezentam eu aceasta relatare, mintea mea lucrând independent, acel alter ego al sinelui meu, acea mantra a karmei brahmo-rupistre interioare, compunea urmatorul poem gri:

“Frigul
de Giluc Sofroneciu

Copiii strigau cu glas tremurat
Chemarea divinului Frig.
Pe urmele lui viermuiau arogant
Fapturi-bule de sapun
Înghetate.
Superbe erau chemarile tale, iarna,
Si pustulele epicului navigau grabit.”